Nume de fete si semnificatiile lor

Scris de Alina, Monday, 28 September 2009

nume de feteÎncă din cele mai vechi timpuri, atracţia omului pentru semnificaţii şi sensuri mitice l-au făcut să acorde o deosebită atenţie numelui pe care îl poartă, acesta având multiple roluri: evidenţierea unui individ faţă de ceilalţi, identificarea lui, faptul că numele trebuie să spună ceva despre personalitatea acestuia şi să sune plăcut pentru ureche.

Numele pe care îl purtăm noi fetele nu a fost ales la întâmplare, şi sunt sigură că părinţii noştri s-au gândit la calităţile şi însuşirile pe care şi-ar dori să le avem mai târziu în viaţă. Chiar dacă acestea nu se reflectă în personalitatea noastră ca femei adulte, trebuie totuşi să ne bucurăm că avem un nume frumos , cu o semnificaţie aparte.

În continuare o să exemplific câteva exemple de nume de fete care “se poartă”, alături de semnificaţiile lor. Acestea au fost şi încă sunt în topul preferinţelor părinţilor:

Adela, Alina – nobil

Adina – delicat

Adriana – inspirat din numele oraşului Hadrianus din Italia

Agnes – pur, cast

Alexandra – a apăra

Amalia – muncă

Ana, Anca – milă

Andreea, Andra – al omului

Beatrice – călător

Berta – faimos, strălucit

Catalina – pur

Camelia – ajutorul preotului

Carmen – orhidee/cântec

Claudia – şchiop

Corina – fecioară

Cosmina – ordine

Dana, Doina – Dumnezeu este judecătorul meu

Diana – divin, zeiţa romană a vânătorii, pădurilor, lunii, căsătoriei şi naşterilor

Elena, Ileana – rază de soare

Emilia – rival

Florina, Florentina – înfloritoare

Gabriela – Dumnezeu e puterea mea

Georgiana – Lucrător al pământului

Ilinca – Dumnezeul meu este Yahweh

Ioana, Oana – Dumnezeu este milos

Iulia – descendentul zeului Jupiter

Irina – pace

Larisa – citadelă

Laura – lauri

Letiţia – fericire

Liliana – crin

Magdalena, Mădălina – originară din Magdala

Maria – mare de amărăciune (ebraică), iubită (egipteană)

Mihaela – cine este ca Dumnezeu

Mirela – a admira

Monica – sfătuitor

Nadia  – speranţă

Narcisa – pierdut

Nicoleta  – victoria poporului

Raluca – glorie

Ramona – sfat protector

Renata – renăscut

Rodica – trandafir/fertil

Roxana, Ruxandra – zori de zi

Silvia – pădure

Simona – a asculta

Sofia, Sonia – înţelepciune

Ştefania – coroană

Valentina – puternică

Veronica – a aduce victoria

Viorica – viorea / conducător pașnic

Zoe – viaţă

Tag-uri: , , , , , , , , , , ,

26 comentarii la “Nume de fete si semnificatiile lor”

  1. riro says:

    Si la baieti nimic??? 🙂

  2. Alina says:

    @riro: La baieti… putin mai incolo, sa ma mai documentez 😀

  3. toma says:

    Si luminita …ce semnificatie are ?

  4. Alina says:

    @toma: Luminita semnifica lumina, viata, fericire

  5. Raluca says:

    si la Raluca ?

  6. Alina says:

    @Raluca: Raluca inseamna glorie. 🙂

  7. Viorica says:

    Viorica ce semnificatie are?

  8. Alina says:

    @Viorica: Viorica inseamna viorea, sau “conducator pasnic”

  9. Viorica says:

    Merci! Oricum nu ma vedeam un fel de Hiter desi suntem nascuti in aceasi zodie 🙂

  10. victorita says:

    Victorita…….ce inseamna?

  11. Alina says:

    @Victorita: Victorita este diminutiv pentru Victoria, care inseamna “invingatoarea”

  12. dana says:

    SONIA ce semnificatie are?

  13. Alina says:

    @Dana: Sonia este o alta varianta a numelui Sofia, si inseamna “intelepciune”.

  14. nona says:

    ce semnificatie are numele Safta (si originea)?nu-l pot gasi….

  15. Alina says:

    @nona: Safta vine de la “Sevda”, care in turceste inseamna dragoste.

  16. nona says:

    Dar Tecla,ce semnificatie are (originea numelui)?…….

  17. Alina says:

    @nona: Tecla vine de la grecescul Thekla, ce inseamna “gloria lui Dumnezeu”. Se spune ca Sfanta Thekla a fost prima femeie martir, si a trait in secolul 1.

  18. nona says:

    merci….

  19. aura says:

    I mi poate spune cineva originea si semnificatia numelui Eliza?

  20. Alina says:

    @aura: Eliza este o varianta prescurtata a prenumelui Elisabeta, si inseamna “Juramant fata de Dumnezeu”.

  21. Andrei says:

    De unde as putea sa cumpar?

  22. pyttyca says:

    dar pt tecla? poate gasesti u ca eu nu am reusit:(((

  23. Sabina says:

    dar Vera ce inseamna….fiind ca nu am gasit explicatia….

  24. Alina says:

    @Sabina: Vera vine de la Veronica – a aduce victoria

  25. tania says:

    imi puteti spune ce semnificatie are numele tania?

  26. Alina says:

    Tania este prescurtarea numelui “Tatiana”, ce provine din Rusia, si inseamna “printesa”.

Lasa un comentariu